Încrengătura Annelida Viermii inelaţi презентация

Competenţe vizate:
Caracterizarea anatomică şi morfologică a viermilor inelaţi.
2. Stabilirea caracteristicilor structurale şi funcţionale ale viermilor inelaţi observaţi .
3. Încadrarea sistematică în clasele corespunzătoare ai principalilor reprezentanţi ai încrengăturii Annelida.
4. Explicarea importanţei practice şi ştiinţifice a viermilor inelaţi.

Caracterizarea generală a
Viermilor Inelaţi
Această încrengătură cuprinde animale cu corpul împărţit în segmente sau metamere, dispuse într-o serie liniară, separate în interiorul corpului prin pereţi transversali sau disepimente.
Sunt forme libere.
Se cunosc 8700 de specii din care majoritatea trăiesc în mări, altele în ape dulci, iar o parte sunt terestre.
Corpul este lung, cilindric sau slab turtit dorso-ventral.
Dimensiunile lor sunt cuprinse între 0,2 mm şi 3 m, iar numărul metamerelor se poate ridica până la 800.
Culoarea corpului este foarte variată, de la formele alburii sau brune întunecate, până la cele verzi sau roşii strălucitoare.
Metameria primitiv homonomă devine heteronomă chiar de la polichetele erante şi se accentuează la cele sedentare şi hirudinee. Cavitatea corpului este formată din saci celomici, aşezaţi câte o pereche în fiecare metamer. Aparatul excretor este reprezentat prin metanefridii, câte o pereche în fiecare segment. Aparatul circulator este constituit din două vase longitudinale, unul dorsal şi altul ventral, legate între ele prin vase colaterale, metamerice. Respiraţia este tegumentară şi branhială. Sistemul nervos scalariform este constituit dintr-un ganglon suprafaringian şi ganglioni ventrali, câte o pereche în fiecare metamer, legaţi prin conective (ganglioni succesivi) şi prin comisuri (ganglioni simetrici). Dezvoltarea este directă la formele terestre şi de apă dulce, iar la cele marine prin metamorfoză.

Clasificarea Viermilor Inelaţi
Încrengătura Annelida cuprinde trei clase
1.Clasa Polichete
2.Clasa Oligochete
3.Clasa Hirudinee
Spirografo-policheti

Clasa P O L Y CH A E T A
(gr. polys-multi, chaiti-cheti, păr)
Polichetele sunt considerate cele mai primitive anelide, grupul cuprinzând mai ales specii marine, libere, răpitoare, detritivore, sau sedentare, microfage. Talia acestor anelide variază de la câţiva milimetri până la circa 20 - 30 cm.
Nereis diversicolor, o specie larg răspândită în mările din jurul Europei. Atinge cel mult 10 cm lungime, lăţimea fiind de circa 3 - 4 mm.

În dezvoltarea ontogenetică a acestor animale, din ou apare o larvă numită trocoforă.
Legenda: 1-ganglion nervos, 2-smoc de cili, 3-inel de cili superior, 4-inel de cili inferior, 5-mezoderm, 6- blastopor, 7-protonefridie, 8-tub digestiv, 9-gura, 10-blastocel

Clasa O L I G O C HA E T A
(gr oligos-puţin, chaiti-cheţi, păr)
Cuprind 2400 de specii de anelide la care nu se observă un cap distinct, au rar apendice cefalice şi ochi. Pe corp nu există parapode, iar cheţii sunt puţini şi prinşi direct de piele. Oligochetele sunt animale hermafrodite, prevăzute cu clitellum. Trăiesc în ape dulci sau sunt terestre.
În perioada de reproducere, are loc acuplarea, care parcurge mai multe faze.
Cea mai mare parte a speciilor de oligochete sunt acvatice, existând însă şi multe specii tericole, pe soluri umede sau în mediul subteran. Speciile marine sunt relativ puţine şi se apreciază că ele provin din foste forme dulcicole readaptate la viaţa în mediul marin.
Speciile acvatice sunt de cele mai multe ori bentale, unele dezvoltându-se pe substrat fital. Puţine specii înoată în masa apei.
In ce priveşte regimul de hrană, cele mai multe oligochete sunt detritivore. Unele specii tericole consumă frunze putrezite pe care le trag în galerii. O serie de specii acvatice sunt răpitoare Chaetogaster, Agriodrilus vermivorus; de asemenea, există şi specii microfage iar altele sunt parazite la unele crustacee acvatice (Cirrodrilus).

Lipitori

Reprezentantul caracteristic al oligochetelor este
Lumbricus terrestris (Râma)
Trăiește în galerii subterane și iese la suprafață pământului numai noaptea când e răcoare.
- forma cilindrică, ascuțit la ambele capete, anterior prezintă orificiul bucal și posterior, mai gros, cel anal
- este acoperit cu o piele subțire, umedă, bogată în vase de sânge și mucus(face pielea alunecoasa și o protejează de uscaciune)
- sub piele se află mușchii corpului (longitudinali și circulari)
- este alcătuit din inele, despărțite la exterior prin șanturi circulare, cărora in interior le corespund pereți despărțitori
- pe partea ventrală a fiecarul inel se gâsesc 8 peri tari ( cheți), indreptați cu vârful către partea posterioară împiedicând alunecarea râmei înapoi
Aparatul digestiv
-orificiul bucal
- tub digestiv
-orificiul anal
Hrănirea: se hranește cu substanțe hrănitoare din sol. Când sapă galerii, ea inghite prin orificiul bucal pământul bogat în substante hranitoare, reține substanțele nutritive care sunt digerate în tubul digestiv, iar restul de pământ este eliminat în exterior prin orificiul anal.(contribuind la afânarea solului= „pluguri biologice” Ch. Darwin)
Aparatul respirator – lipsește
Respiratia: respira prin pielea umeda si bogat vascularizata( tegumentară)
Aparatul circulator Apare pentru prima dată . Este de tip închis( sângele circulă numai prin vase.)
- vase de sange: vasul dorsal si vasul ventral, legate intre ele prin vase circulare(cate unul pt fiecare inel)
- sângele este de culoare roșie
Aparatul excretor de tip metanefridial
- prin tuburi prevăzute la un capat cu o pâlnie ciliată, iar la celalalt capăt se deschide la exterior printr-un por situat in inelul următor
Sistemul nervos
este de tip ganglionar, poziționat ventral
- ganglionii din fiecare inel sunt legați si cu ganglionii din inelul vecin
Sistemul reproducator
- organism hermafrodit
- se inmulțesc prin ouă
- organele de inmulțire se află in treimea anterioară a corpului
- indivizii fac schimb de spermatozoizi, iar ouăle sunt depuse intr-un manșon format din mucus intărit=cocon, din care ies râme mici
- au capacitatea de a se regenera

Structura internă la Lumbricus terrestris

Locomoţia la râmă se face prin târâre.Corpul se subţiază, înaintând cu partea anterioară prin contracţia muşchilor circulari;partea posterioară se apropie de cea anterioară prin contracţia musculaturii longitudinale.

www.arkive.org
video-01.wmv
Observaţi deplasarea la Râmă!
Observaţi deplasarea la Râmă!
https://youtu.be/aOZsI9HFOiE

În perioada maturării la Lumbricus terrestris, apar caractere secundare – clitelul – o îngroşare în formă de şa, cu rol în împerechere şi formarea coconului în care se vor dezvolta noii indivizi.Din ouă ies răme mici.
clitelul

Clasa H I R U D I N EA (A C H A E T A)
Cele peste 300 de specii de hirudinee reprezintă un grup de anelide clitelate, apropiate sistematic de oligochete, specializate pentru hematofagie şi ectoparazitism.
Segmentarea externă nu corespunde cu cea internă - cuticula este fals inelată, iar numărul segmentelor veritabile este mult mai mic decât inelele care apar la exteriorul corpului.
Clitellumul este slab evidenţiat, marcant doar în perioada de reproducere.
La extremităţile corpului există două ventuze - una bucală, la nivelul căreia se deschide orificiul bucal - şi cealaltă anală, de fixare, situată ventral faţă de orificiul anal. La unele specii, porţiunea anterioară este alungită, diferenţiată într-o trompă musculoasă, exertilă. La altele, faringele prezintă anterior fălci chitinoase cu rol de a perfora tegumentul gazdei.
Parapodele lipsesc, ca şi cheţii - motiv pentru care clasa Hirudineea este denumită şi Achaeta.

Caracteristic hirudineelor sunt fălcile chitinoase cu zimţi pe margine şi glandele salivare, care secretă hirudina, o substanţă cu rol anticoagulant.

Importanţa Viermilor Inelaţi
Anelidele terestre sunt utile în agricultură, optimizând oxigenarea , umiditatea, pH-ul şi compoziţia solului.
Râmele contribuie la circuitul materiei în natură.

Ce am aflat despre vermii inelaţi?
Minitest de verificare a cunoştinţelor
Răspundeţi în scris la următoarele întrebări:
Care sunt caracterele de superioritate ale Anelidelor?
Ce importanţă au anelidele acvatice dar cele terestre?
Care sunt adaptările structurale şi funcţionale ale hirudineelor la viaţa parazitară?