Fluctuațiile economice презентация

4.1. Ciclicitatea și diversitatea fluctuațiilor
4.2. Diversitatea ciclurilor economice
4.3. Cauzele evoluției ciclice pe termen mediu
4.4. Politici anticiclice

4.1. Ciclicitatea și diversitatea fluctuațiilor
Economia oricărei țări evoluează fluctuant cu creşteri şi scăderi mai mult sau mai puțin profunde astfel încât pe termen lung înregistrează o creștere sensibilă însă de mărime diferită
In realitate există o diversitate de fluctuații:
sezoniere – determinate de factori naturali și/sau de comportamentul oamenilor care se modifică chiar în decursul unui an având ca efect creșteri – scaderi sau modificări structurale ale cererii – ofertei agregate;
întamplătoare sau accidentale – determinate de fenomene naturale de anvergură (cataclisme, secetă etc.) sau sociale si politice (razboi, criză politică profundă etc);
ciclice determinate de mersul economiei ca urmare a schimbărilor care survin în cadrul acesteia dereglandu-i evolutia ascedentă până când se realizează corelațiile adecvate noilor stări de fapt după care la un interval de timp mai lung sau mai scurt situația se repetă.
Fluctuațiile ciclice din economie au fost sesizate și studiate încă de la începutul secolului al XIX-lea și s-a observat că nu sunt toate de același fel deși au manifestări similare.

Ciclurile economice
Ciclul economic reprezintă perioada de la începutul unei contracții a activității economice de ansamblu până la începutul celei următoare

În cadrul mișcării ciclice se succed alternativ două faze: faza de expansiune și faza de depresiune sau contracție și două stări: boom și recesiune. Spre deosebire de faze, stările cuprind și punctele de relansare a activității economice (A, C), respectiv pe cele de unde începe declinul (B,D) economic.
Faza de expansiune – cresc investițiile, crește producția, PIB, gradul de ocupare a forței de muncă, salariile, profiturile și vânzările, afacerile sunt prospere, creditul este ieftin, crește cursul titlurilor de valoare, etc.
Faza de contracție – crește incertitudinea investițiilor, creditul se scumpește, producția și veniturile stagnează sau scad, stocurile, nr.falimentelor și șomerilor cresc, tendințele inflaționiste devin preocupante

4.2. Diversitatea ciclurilor economice
cicluri lungi denumite si „seculare” sau Kondratief;
cicluri decenale sau Juglar (ciclul afacerilor);
cicluri scurte sau Kitchin (minore, mici).

Ciclul scurt (Kitchin)
Ciclul scurt (Kitchin) reprezintă o mișcare ciclică pe parcursul a circa 40 de luni, iar în decursul acestui interval cele două fenomene majore creșterea și descreșterea producției și stocurilor induc o multitudine de influențe economice și sociale pozitive și negative în dinamica societății
În faza de expansiune producția crește ca urmare a creșterii cererii agregate, agenții economici sunt optimiști pentru că economia este pe un drum bun. Acționând pentru a câștiga mai mult, firmele ajung, treptat să constituie stocuri spre a face față oricând cererii de pe piață. La un moment dat, însă nivelul ridicat al stocurilor determină diminuarea în diferite proporții a producției întrucât satisfacerea cererii poate avea loc pe seama stocurilor.
În faza de contracție, producția scade pentru că cererea se satisface în mare măsură pe seama stocurilor formate, stocurile se diminează treptat și pe măsură ce acestea se epuizează se reia creșterea producției.

Ciclul decenal sau ciclul afacerilor (Juglar), este cel mai studiat și cunoscut, iar durata sa variază între 6 și 12 ani

În faza de expansiune – conjunctura economică este favoravila, afacerile cresc, producția crește, crește gradul de ocupare a populației active, scade somajul, cererea agregată crește, optimismul este evident. Pentru că se speră si mai mult, se stimulează creșterea cererii agregate prin diferite măsuri în special prin credite de producție și consum, prețurile cresc pentru a mari profitul, dar si pentru a atrage în producție noi factori care au însă calitate și eficientă mai slabă întrucât cei superiori au devenit insuficienți. În fața amenințării cu inflația, mulți agenți din precauție și la fel anumite autorităti frânează creșterea cererii agregate, și a investițiilor și ca urmare scade folosirea capacităților de producție create, scad profitul si investițiile. Se ajunge la momentul de criză economică ciclică – punctul în care curba producției se inversează din spre ascendent spre descendent, și se trece la cea de a doua fază a ciclului.
În faza de recesiune – producția scade repede, neîncrederea se amplifică, cererea agregată scade, dificultățile firmelor se amplifică, numărul falimentelor crește, se deteriorează cursul hârtiilor de valoare, iar cursul valutar tinde să scadă, numărul șomerilor crește. Pe acest fond se caută intens soluții pentru a produce mai ieftin și în acest scop se fac investiții, multe dintre acestea sprijinite puternic de stat și se conturează o tendință de inducere a expansiunii și începere a unui nou ciclu economic.

Ciclul lung (secular sau Kondratief), durata 40-60 de ani depinde de durata modului tehnic de producție al societății adică de nivelul calitativ, stuctura și caracteristicile factorilor de producție considerați în ansamblul lor. Modul tehnic de producție propriu unei etape își afirmă potențialul prin creșterea eficienței în decurs de 20-30 de ani după care întră în declin economic.
Faza de expansiune corespunde acestei prime perioade în decursul căreia cei mai mulți ani se caracterizează prin prosperitate și creștere economică apreciabilă, creșterea invetițiilor, veniturilor și a ocupării forței de muncă;
Faza descendentă se remarcă prin diminuarea creșterii economice, investițiilor, veniturilor și ocupării în muncă, anii de recesiune ai ciclurilor decenale devin mai numeroși și mai aspri, în timp ce inflația și șomajul devin mai persistente. În această fază se intensifică preocupările pentru realizarea noilor tehnici și tehnologii care vor fi proprii unui mod tehnic de producție ce va marca începerea unui nou ciclu lung.
Un asemenea ciclu se suprapune cu mai multe cicluri Juglar și un număr mai mare de cicluri Kitchen. Ultimul ciclu de acest gen este plasat în intervalul 1948-1973/1974 cu faza ascendentă și apoi până în 2005 cu faza descendentă

4.3. Cauzele evoluției ciclice pe termen mediu
Cauze exogene (condițiile naturale, sociale, psihologice, politice, etc.)
J.S.Mill – o cauză de ordin psihologic, alternanța unor stări de optimism cu cele de pesimism
Cauze de tip endogen-exogen – ciclurile rezultă din conjugarea acțiunii unor factori interni sistemului economic și a unor circumstanțe exogene lui.
Cauze exclusiv endogene (teria ciclului reinvestițional – G.Haberler)
Cauza evoluției creditului ( adepți ai teoriei monetariste: M.Friedman, A.Schwartz, M.N.Rothbard)
Teoriile subconsumului
Teoriile supraacumulării de capital – evoluția ciclică prin fluctuațiile investițiilor ( J.Schumpeter – Teoria dezvoltării economice)
Teoria marxistă
Teoria keynesistă
Curentul monetarist friedmanian – oscilațiile ciclice sunt generate de intervenția statului

4.4. Politici anticiclice ( conjuncturale)
A. Influențarea cererii agregate
B. Influențarea ofertei agregate
A. Aceste politici au la bază teoria lui Keynes, fiind integrate în măsuri anticriză și care au devenit componente ale politicii economice pe termen scurt-mediu. Deși interdependente, măsurile se pot grupa în trei categorii: politica cheltuielilor publice, politica fiscal și politica monetară.
I. Politica cheluielilor publice - vizează creșterea bugetelor administrațiilor centrale si locale care prin cheltuielile făcute impulsionează cererea agregată în perioadele de recesiune, sumele „difuzându-se” în economie prin achiziții și investiții de stat, creșterea și înmulțirea indemnizațiilor de somaj, formarea forței de muncă, alocații familiale, etc. În perioada de boom prelungit se recomandă ca aceste cheltuieli publice să se reducă.

II. Politica monetară și de credit
Politica monetară și de credit – în perioada de expansiune când apar și se amplifică riscurile de inflație și neconcordanță a ofertei cu cererea, această politică are caracter restrictiv și constă în creșterea dobânzilor, condiții mai dificile de obținere a creditelor, controlul mai sever al masei monetare pentru a nu depăși anumite limite superioare. Toate acestea inhibă creșterea cererii agregate și pot înlătura sau diminua cel puțin partial riscurile vizate. În perioada de recesiune această politică devine stimulativă și măsurile respective se iau în sens invers: scad dobânzile, se mărește masa monetară, se diminuează restricțiile la credite, etc., astfel încât unitățile economice și populația au acces la resurse bănești sporite prin care se susține creșterea cererii agregate.

III. Politica fiscală
Politica fiscală acționează prin sistemul de impozite care în timp de recesiune se restrange lăsând firmelor și populației resurse mai mari pe care acestea le cheltuiesc sustinând creșterea cererii, iar în decursul expansiunii se extind pentru a tempera creșterea și a alimenta bugetele cu sume menite să acopere deficitele formate în perioada de recesiune.

Politica cheltuielilor publice și politica fiscală formează politica bugetară a statului
Până la începutul anilor ΄70, politicile monetare și de credit precum și cea fiscală erau promovate cu scopul de a influența cererea agregată, denumite politici ec.conjuncturale bazate pe cerere sau politici de tip ̋stop and go ̋
De la mijlocul anilor ̒70 s-a recurs la programe anticiclice denumite ̋mix policy ̋ , care se bazează pe promovarea diferențiată de măsuri monetare și bugetare

Influențarea ofertei agregate
Politicile bazate pe ofertă vizează incitarea producătorilor prin stimulente
și condiții care au ca efect creșterea ofertei agregate. Dintre acestea menționăm:
Reforme si măsuri menite să extindă și să intensifice concurența între ofertanți (producatori) si liberalizarea prețurilor ceea ce ar permite fiecăruia să-și adapteze mărimea și dinamica prețurilor la situația pe care o au astfel încât să se mențină mereu pe piață și să poată mări și diversifica oferta;
Adaptarea măsurilor de asigurare permanentă a bunei funcționări a piețelor ceea ce presupune: amelioararea reglementărilor ce pot restricționa libera initiativă și asigurarea respectării neștirbite a drepturilor de proprietate;
Crearea și întreținerea permanentă a unui mediu economic favorabil perspectivelor de profit pentru producători care vor fi astfel încurajați să producă mai mult și să-și asume riscurile corespunzătoare.
Pentru a atenua caracterul ciclic al evoluției economiei și efectele sociale ale crizelor și recesiunilor economice, trebuie folosite cu eficiență pârghiile, instrumentele și politicile economice elaborate și adoptate de statul democrat.